Ezechiel capitolul 2.

Ezekiel-2

Capitolul 2:1.  Dumnezeu vorbeste si omul asculta

Daca primul capitol se ocupa cu prezentarea viziunii lui Ezechiel, capitolul 2 ne introduce in chemarea si trimiterea personala a profetului. Acum sufletul ii este pregatit, gata de a primi cuvintul direct al Lui Dumnezeu.

1.Dumnezeu vorbeste.  Dumnezeu ii vorbeste lui Ezechiel:

a. In cuvinte. Mai inainte atentia profetului a fost concentrata la viziunea glorioasa, dar si infricosatoare, care poate a trezit in el ginduri contradictorii, ciudate, o viziune care aduce citeodata nesiguranta prin ceea ce ti se pare ca sugereaza. Acum Dumnezeu trece de la ea la cuvintul definit. Nu conteaza daca cuvintarea a venit sub forma de sunet  pe care oricare alt ascultator prezent ar fi inteles-o. In orice caz el a auzit-o primind un mesaj clar, definit si de neconfundat. Nu sintem lasati doar cu o viziune incerta asemanatoare cu scrierile hieroglife. Noi avem o revelatie scrisa, de necontestat in Scripturi.

b. Se adreseaza in mod direct. Dumnezeu ii vorbeste imediat lui Ezechiel. Aici este contrastul dintre profet si omul obisnuit care primeste un mesaj Divin. Noi primim mesajele noastre din mina a doua, de la invatatorii inspirati de Dumnezeu care au comunicare directa cu cerul. Dar nu avem si noi oare aceeasi comunicare cu cerul? Poate nu sub forma de profetie dar cel putin prin intelepciunea mintii si a inimii care face ca vechile adevaruri sa ni se descopere intr-o lumina noua, sau ne ajuta la aplicarea lor intr-un mod proaspat in noile circumstante pe care le traim. Prin Duhul Sfint Dumnezeu vorbeste direct fiecarui suflet, chiar daca ni se par foarte familiare aceste cuvinte.

 2. Omul asculta. Cuvintul nu ar fi de nici un folos daca nu ar fi cine sa-l asculte. Ani de zile “proclamarea tacuta” a naturii a fost raspindita in fata privirilor insistente a oamenilor fara minte. Diferenta intre un vazator si omul care detine doar fapte materiale sta mai mult in natura celor doi oameni decit in faptele externe care le sint prezentate. Vazatorul are ochi sa vada ceea ce se prezinta in mod egal si celuilalt om desi acesta din urma nu poate percepe din cauza lipsei de viziune, de descoperire. Profetul trebuie sa aiba urechile deschise la mesajul Lui Dumnezeu, si toti cei ce au primit un mesaj Divin trebuie sa aiba “urechi de auzit”. Felul in care este prezentat mesajul sugereaza de fapt si felul in care trebuie primit.

a. Cu o anumita simplitate umana. Lui Ezechiel Dumnezeu i se adreseaza cu cuvintele: “fiul omului”. Cind este aproape de cer nu trebuie sa-si uite natura umana. Profetul este om ca si noi. Cunostinta adevarului ceresc nu trebuie sa omoare natura umana nici sa strice partasia dintre cel iluminat si cel ignorant.    * Mindria este de condamnat. Profetul nu trebuie sa pretinda ca este mai mult decit un om.* Trebuie considerate interesele umane. Mesajul ii este dat pentru binele celor ce-l asculta.

b. In ascultare si umilinta. Profetul trebuie sa se ridice. A cazut la pamint cu teama in fata gloriei acestei viziuni, dar ca sa auda cuvintul revelatiei trebuie sa se inalte. Dumnezeu nu se bucura in umilirea copiilor Sai. Asa cum se spune in Evrei 4:16 ca Dumnezeu vrea sa venim cu indrazneala la tronul de har. El insa are pretentia sa avem fata de El ascultarea aratata de un rob stapinului sau. Ezechiel nu trebuie sa stea jos, cel ce primeste mesajul trebuie sa fie treaz, in ascultare, atent, gata de a face ceea ce Stapinul ii spune.

Capitolul 2:2.  Isi face aparitia Duhul Lui Dumnezeu

Daca nu ar fi si o alta referinta la Duh (Spirit) in capitolul 4:3, am putea crede ca profetul se refera la propriul sau duh si ne indica in limbaj poetic ca s-a restabilit din slabiciunea sa, sau ca duhul sau s-a ridicat, ca a recapatat curaj si putere. Dar din moment ce acest pasaj arata clar referirea la Duhul Lui Dumnezeu, este de inteles sublinierea de aici a asociatiei dintre om si Duhul Sfint.

 1. Duhul Domnului patrunde in om. Nu putem niciodata masura adincimea misterului naturii Lui Dumnezeu. Dar se pare ca unele moduri de a actiona ale Fiintei Divine sint mai accesibile, mai clare pentru noi decit altele. In timp ce Dumnezeu Tatal guverneaza si ne binecuvinteaza, in timp ce Fiul Lui Dumnezeu intra in umanitate luind natura noastra asupra Lui si devenind Fratele nostru, Duhul patrunde in sufletele individuale si se contopeste cu noi. Crestinul este templul Duhului Sfint. Aici insa este vorba de ceva mult mai mult decit omniprezenta Lui Dumnezeu, caci Dumnezeu este pretutindeni, si deci nu trebuie sa intre in nici o regiune a creatiei sale. Intelegem deci ca aceasta “intrare” nu inseamna altceva decit manifestarea prezentei Sale: prin exercitarea unei energii speciale, si prin revelatie in constiinta. Profetul trebuie sa stie forma din urma a intrarii Divine, ca cea mai obisnuita experienta. Stim ca Dumnezeu intr-adevar locuieste in fiii oamenilor. Pamintul nu este lada de gunoi a Lui Dumnezeu si religia nu este doar efortul disperat al oamenilor de a junge la El. Viata spirituala nu este doar exercitarea puterii omului. Dumnezeu Isi are partea Sa in experientele sufletului uman, atingindu-l in cele mai secrete locasuri. Este mai aproape de latura spirituala a omului decit propriile sale ginduri.

2. Duhul Sfint isi face intrarea prin Cuvintul Divin. Ezechiel spune: “Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh in mine.”. Asa a fost si in timpul bisericii primare. Apostolii au predicat mai intii si dupa ce cuvintul a fost primit, Duhul Sfint a coborit peste ascultatori. In timp ce este recunoscut in mod obisnuit ca rugaciunea este felul in care se obtine o umplere cu Duhul Sfint se stie ca primirea adevarului este o conditie la fel de importanta. Duhul Lui Dumnezeu nu vine ca un trasnet paralizind sufletul care nu se asteapta la aceasta, nici nu vine ca un dar magic. Intelegerea adevarului este o usa deschisa prin care intra suflarea de viata. Este deci foarte importanta invatatura, predicarea, citirea Bibliei, meditarea la cuvint pentru crestere spirituala si luminarea duhului in credinta. Totusi aceasta conectie dintre Duh si Cuvint este o mustrare la adresa intelectualismului rece. Cuvintul prin el insusi nu este de ajuns. Cind il intelegem si il imbratisam in intregime este doar usa prin care primim mult mai multe daruri importante de la Duhul Sfint.

 3. Primirea Duhului Sfint este o sursa de putere. Ezechiel este fortat sa stea drept in fata cuvintului Lui Dumnezeu. La inceput se pare ca a fost atit de coplesit de sublima viziune a cerului, incit abia a putut sa asculte. Dar cum primele sunete ale cuvintului Lui Dumnezeu i-au ajuns la urechi, Duhul Lui Dumnezeu a intrat in el, si deodata i-a dat noi energii ca sa poata sta drept. Pentru noi Cuvintul este Domnul Isus si trebuie sa stam drepti in fata Lui privindu-L cu adorare. Rusinea pacatului ne doboara, dar insuflarea Duhului ne ridica si tindem sa ajungem la statura plinatatii Lui. A-L vedea pe Dumnezeu de departe inseaman a cadea cu fata la pamint in teroare si confuzie uneori, a-L face binevenit in adincul inimii inseamna a ne bucura de incurajare si putere inaltatoare. Biserica este prea adesea doborita din cauza lipsei prezentei Divine care inspira. Ar trebui sa isi aduca aminte ca Duhul Lui Dumnezeu care purifica, lumineaza si intareste este si sursa suprema de energie. Acelasi Duh care se misca pe deasupra apelor si care a transformat haosul si moartea in viata si ordine, sufla acum peste intreg universul cu infinita putere ca sa-i ridice pe toti cei ce vor sa-L primeasca. Apoi primind putere de la Duhul, sufletul poate primi si mai mult adevar de la Dumnezeu, ca si Ezechiel care auzind cuvintele sfinte a stat in picioare in puteri noi. Deci nu exista o limita a cresterii cunostintei si a puterii in procesul de dezvoltare spirituala a crestinului.

Capitolul 2: 3-4.  Un ambasador pentru rebeli

Poporul Israel este privit ca o natiune vasala care a adaugat rebeliune si neloialitate si a mers atit de departe incit a dat la o parte supunerea si indatoririle sale fata de domnul sau suveran. Acum Supremul sau Suveran trimite pe profet ca ambasador care sa declare voia Sa in acest moment de criza extraordinara.

 1. Pacatosii se transforma in rebeli. Ei si parintii lor au pacatuit in trecut dar copiii au depasit slabiciunile parintilor ajungind la revolta deschisa. Aceasta se refera la idolatria care a urmat neglijarii slujirii Lui Dumnezeu, sau abandonarea relatiei cu El dupa neascultare.

a. Toate pacatele tind sa agraveze rautatea umana. Neascultarea este de fapt mai rea decit incalcarea legii. Un copil neascultator poate deveni mai rau decit parintii lui corupti daca continua sa traiasca sub influenta rea a casei sale. In orice om, daca a ales pacatul, exista un blestem care il trage intr-o si mai neagra faradelege, si mai groaznice pacate, pina cind tinta lui este atinsa si pacatosul a dezvoltat in sufletul lui imparatia iadului.

b. Pacatul duce la opozitie cu Dumnezeu. La inceput pacatosul nu cauta cearta cu Dumnezeu. El vrea doar sa-si vada de drumul lui, si poate chiar regreta nelegiuirea care il face sa se opuna voii Lui Dumnezeu. La inceput va incerca sa se inchine chiar daca nu va mai asculta de voia Domnului. Aceasta discordanta nu poate insa dura multa vreme. Dusmanul legii Lui Dumnezeu este dusmanul Lui Dumnezeu. Cel ce se impotriveste legii se opune guvernarii.

c. Nelegiuirea ascunsa duce in final la a da pe fata lipsa de evlavie. Pacatul poate fi ascuns dar razvratirea este vizibila. Caderea unui sfint, care surprinde biserica, poate fi doar pasul de la neloialitate la rascoala.

d. Progresul pacatului asupreste si impietreste din ce in ce mai mult pe pacatos. Parintii “au pacatuit”, copiii sint “imprudenti” si au “inimi impietrite”. Reverenta nu poate sa supravietuiasca mult timp fara ascultare. O constiinta folosita gresit isi pierde sensibilitatea si devine ca pielea batatorita. Cel mai rau pacat este cel nemarturisit si cel mai mare pacatos este cel ce nu se mai caieste.

2. Totusi Dumnezeu nu-si neglijaza copiii rebeli.

a. El nu si-a pierdut drepturile asupra lor. Oamenii si-au pierdut poate loialitatea si devotamentul pentru El, dar n-au putut sa distruga dreptul de autoritate pe care Dumnezeu il are fata de ei. A renega suveranitatea nu inseaman a scapa de sub puterea regulilor sau legilor ei. Dumnezeu este Judecatorul intregului univers – al celor ce ii resping legile ca si al celor care Il asculta.

 b. Dumnezeu vrea sa-i recupereze. Mesajul poate parea inspaimintator, distructiv, dar Dumnezeu trimite avertizari inaintea judecatii, profeti care sa predice inaintea ingerilor distrugatori, invitatii la intoarcere inaintea mandatului de exterminare, Evanghelia harului inaintea sabiei care condamna. Mai mult decit atit mesajul Lui Cristos este cel al iertarii, care invita pacatosii in imparatia cerurilor in loc sa-i arunce in iad ca pe cei mai nefolositori si lipsiti de valoare rebeli.

Capitolul 2:6.  A locui printre scorpii

1. Pericolul si necazul. Ezechiel nu doarme pe un pat de trandafiri. Mesajul sau de denuntare severa ridica impotriva lui o multime de dusmani; ii da mai mult decit un tepus cum a avut Pavel, ii da o casa de scorpii in care sa locuiasca. Un tepus este destul de rau dar la aceasta se mai adauga si alte creaturi oribile. Acesta este infernul in care traieste profetul. Captivii care sufera doar durerea exilului, isi atirna harfele cu disperarea unei inimi infrinte. Cazul lui Ezechiel este insa mult mai rau – el este torturat de colegii lui de captivitate in schimbul unor cuvinte pline de credinta.

a. O mare misiune poate aduce un mare distres. Oamenii obisnuiti sint scutiti – profetul este chinuit. Ezechiel are ca vecini niste scorpii, Pavel – cel ridicat la al treilea cer, primeste un tepus de care nu poate scapa, iar Domnul Isus Cel sfint este incununat cu spini, strapuns cu piroane si ranit de catre ai sai cu cruzime si ura.

b. Cei mai mari dusmani ai tai pot fi cei din casa ta. Scorpiile nu sint paginii babilonieni ci evreii. Acesta este spiritul ucigas al lui Cain, si cel diavolesc, tradator al lui Iuda.

c. O constiinta vinovata este o rana periculoasa. Daca nu loveste pe cel ce o are, precis se va intoarce catre acuzator. Ezechiel trebuie sa-i acuze pe iudei de pacat. Sa luam ferocitatea atacurilor impotriva Evangheliei ca un semn ca oponentii nu sint linistiti in inimile lor.

d. O limba dusmanoasa inteapa si raneste ca o scorpie. Ezechiel a fost ranit cu cruzime desi n-a avut nici o zgrietura pe trupul sau; rana care provine din otrava vorbei este mai dureroasa decit muscatura unui sarpe veninos.

2. Datoria. Desi scorpiile infecteaza zona de lucru, profetul credincios trebuie sa mearga inainte, bravind in fata amenintarilor.

a. Lipsa de popularitate poate fi un semn al fidelitatii. Aceasta este o doctrina uitata in lumea noastra de huzur. Acum predicatorul popular este privit ca o valoare, iar slujitorul Lui Dumnezeu lipsit de popularitate este privit chiar de fratii sai ca un esec, un incapabil. Asa au fost unii ca Ezechiel, ca Ieremia, priviti ca niste esecuri de catre colegii lor, acum uitati, ale caror profetii usoare au avut atunci un mare succes. O astfel de doctrina nu ne-ar fi lasat noua pe profetii iudei care stau acum in rindul de frunte al eroilor Lui Dumnezeu. Dar timpul este un mare razbunator.

b. Datoria implinita a fidelitatii in mijlocul persecutiilor este binecuvintata cu rasplatiri ceresti. Dar rasplatirile pot incepe chiar de aici de pe pamint cind sufletul ti-e linistit. Calugarii medievali s-ar fi rostogolit in tepusiri pentru auto-pedepsire. Profetii persecutati n-au trebuit sa inventeze asemenea nascociri fantastice, tepusurile au fost aruncate asupra lor si calea lor a fost presarata cu scorpii. Exista un pericol pa calea usoara; este mai bine sa fii intepat de o scorpie decit sa fii muscat de o cobra. Spinul persecutiei isi are insectele lui veninoase, dar in patul cu flori al placerii este sarpele a carui muscatura este mortala.

Capitolul 2:7.  A predica unor ascultatori care te resping

Nu exista mai dificila si dureroasa datorie decit sa predici celor ce nu vor sa te asculte. Aceasta s-a vazut in cazul majoritatii profetilor evrei. Ilustratia cea mai buna este felul brav in care Isus a confruntat pe farisei si saduchei in vremea Lui. Lucrul acesta se intimpla in mod curent si cu crestinii chemati in lucrare in zilele noastre.

1. Este datoria predicatorului sa-si exprime mesajul in fata tuturor felurilor de ascultatori. El nu are dreptul sa-si selectioneze o audienta de favoriti, si nici nu poate astepta pina ce oamenii ii vor cere mesajul. El este vestitorul trimis pe cimpul de lupta care trebuie sa declare voia Stapinului sau, chiar daca ascultatorii sint prea ocupati cu lucrul sau cu distractia ca sa-i dea atentie, sau poate sint nepasatori ca sa-l bage in seama. Fermierul nu planteza decit cit se consuma, muncitorul nu fabrica mai multe masini decit se cer pe piata. Dar acest spirit comercial n-ar trebui sa calce in biserica. Totusi a invadat-o si tendinta este de a fi ecoul strigatelor populare de la amvon, si a te inchina dorintelor auditoriului. Multi cer predici scurte, multi, predici placute pe teme vesele, multi, predici care sa nu ceara concentrare ci sa fie usoare si eventual dulcege, si aceasta pentru a pune cit mai jos cerintele adevarului. Exista intentia de a ceda acestor cereri. Neglijenta si nepasarea oamenilor nu trebuie sa fie un motiv pentru reticientele preotului.

 2. Datoria de a predica unor ascultatori nepasatori se bazeaza pe obligatia Divina si pe nevoia umana.

a. Obligatie Divina. Predicatorul nu este sclavul oamenilor sai ci slujitorul Lui Dumnezeu. El este trimis sa vorbeasca pentru Dumnezeu; o mare responsabilitate apasa asupra lui. De asemenea el ar trebui sa fie detinatorul adevarului. Adevarul cere lumina si aer liber. Oamenii nu au voie sa-l inchida pentru ca prezenta lui deranjaza uneori in aceasta lume ocupata. Adevarul Lui Dumnezeu trebuie transmis si acolo unde este urit si respins.

b. Nevoia umana. Cei ce resping cel mai mult mesajul ceresc sint cei ce au cea mai mare nevoie de el, indiferenta sau opozitia lor fiind o dovada a instrinarii pe care Dumnezeu vrea s-o inlature. Daca familia ar fi mereu treaza, nu ar mai avea nevoie de un paznic care sa strige cind izbucneste focul. Dar pericolul consta chiar in aceasta adormire. Cei indiferenti au nevoie de averizare.

3. Responsabilitarea predicatorului se limiteaza la expunerea cu credinta a mesajului. Notati aceasta – Expunerea trebuie facuta cu credinta. In subiectul nostru exista o cursa pentru predicator. S-ar putea ca el sa-si acuze ascultatorii din cauza esecului mesajului sau. Dar el va fi invinuit de caderea ascultatorilor daca va lua mesajul inapoi acasa pentru el. Chiar daca nu-i va aduce succes este datoria lui sa munceasca asiduu pentru pregatirea acestui mesaj si sa-l prezinte in fata oamenilor. Poate nu va fi inteles din cauza usurintei cu care a fost pregatit, sau poate va fi primit cu raceala de catre audienta pentru ca inima le va fi inchisa la mesaj, sau poate nu s-a apropiat de ascultatori plin de dragoste si mila frateasca. In acest caz cum poate astepta succes, sau interes din partea lor? O inima rece nu poate inspira caldura in alte inimi reci. Daca insa mesagerul isi face datoria in puterea data de Dumnezeu, el trebuie sa emita mesajul. Chiar daca cuvintele dau faliment, parind sa cada pe marginea drumului, nimeni nu-i va cere socoteala si nu-l va acuza. Esecul aparent al celui credincios nu este un esec real; cuvintele pot cadea dar omul nu cade pentru ca si-a facut datoria – si nici un om nu poate face mai mult decit atit.

Capitolul 2:8  Cel credincios printre cei fara credinta.

Ezechiel este printre rebeli dar are grija sa nu se revolte el insusi impotriva Lui Dumnezeu. Desi este singur, trebuie sa vesteasca adevarul.

1. O mare proba, sau incercare. Este dificil sa fii credincios in mijlocul necredinciosilor. Exista o otrava subtila in atmosfera unei societati pacatoase. Fara indoiala unul dintre motivele pentru care Cristos a instituit biserica a fost pentru a-i scoate pe ai sai din locurile asociate cu pacatul si a-i atrage intr-un climat sanatos al partasiei sfinte. Ezechiel n-a avut acces la un astfel de ajutor al partasiei; ca si Neemia a trebuit sa faca fata singur fratilor sai rebeli. Si deasupra tentatiei subconstiente de a urma curentului multimii pacatoase, a fost un pericol vizibil in cazul lui Ezechiel. A fost chemat sa marturiseasca impotriva fratilor sai cu un astfel de mesaj incit s-au intors impotriva lui ca niste scorpii. Ca pedeapsa a fidelitatii sale a trebuit sa paseasca pe spini. Desi aceasta vizibila persecutie este acum rara, spiritul ei nu a murit, si sint inca locuri unde cel credincios trebuie sa stea singur si sa plateasca scump pentru integritatea lui. Este greu sa marturisesti in fata batjocoritorilor, insa aceasta este datoria tuturor credinciosilor. Razvratirea altora nu este pentru ca sa ne razvratim si noi si sa nu proclamam adevarul.

2. O datorie mareata.

a. Extraordinara fidelitate. Ezechiel nu numai ca a fost avertizat sa nu se razvrateasca in felul in care au facut camarazii lui, a avut o mai inalta comanda pe umerii sai. Daca celorlalti li s-a cerut doar sa tina legea, el a trebuit sa o si predice, o datorie speciala, dificila, care punea in pericol cariera profetului. Credinciosia sa consta in faptul de a nu se opune acestei slujbe. Eroii Lui Dumnezeu sint dornici sa-L serveasca oriunde li se cere si in orice imprejurare si loc: Africa, India, la poli.  b. Ajutor supranatural. Ezechiel a fost un om al Lui Dumnezeu, om al credintei si al rugaciunii. Pentru a sta credinciosi trebuie sa simtim influenta harului Lui Dumnezeu. Puterea vine de la Cel Preainalt.

3. Un exemplu extraordinar. Un om credincios in mijlocul unei armate de tradatori este un exemplu incurajator pentru cei mai slabi. El este un nucleu in jurul caruia se aduna multimile care n-ar putea sta drept fara a avea in mijlocul ei o astfel de personalitate. O personalitate exceptionala, un far in noaptea adinca, un exemplu solitar de fidelitate, o raza de incurajare. Ca Iosif in Egiptul imoral, Pavel in Roma cea netrebnica, Daniel in Babilonul lipsit de principii sfinte, Luter la Worms, raze ce stralucesc de-a lungul veacurilor. Se merita pretul acestor incercari ale credintei, ca sa devii  o inspiratie si o influenta binecuvintata pentru toate timpurile.

Scurte predici ale altor autori

Capitolul 2: 4-5.  Trimiterea profetului

Nimic nu este mai clar decit ca profetii nu s-au crezut ca actionind, sau vorbind dupa inclinatiile, sau convingerile lor, sau dupa ce este drept si eficient. Auto-amagiti sau nu, este totusi cert ca s-au numit ei insisi – lucratori si mesageri ai Celui Etern. Aceasta le-a dat si curaj si autoritate. In cea mai explicita maniera Ezechiel arata in acest mesaj trimiterea, delegarea sa in mijlocul concetatenilor sai ca vestitor al intelepciunii, autoritatii si harului Lui Dumnezeu.

1. Trimiterea. “Te trimit la copiii lui Israel”. Exista o mare simplicitate si demnitate in acest limbaj al autorizarii, cel ce-l aude nu-l poate uita niciodata. Cind este dezamagit cu rezultatele lucrarii sale, sau alarmat de felul cum il trateaza cei ce beneficiaza de ea, aceste cuvinte revin in mintea profetului, inspirindu-l cu zel proaspat si curaj. Ambasadorul Lui Dumnezeu primeste curaj si confidenta din cunostinta ca a fost trimis de Cel Suprem, care nu va lasa niciodata pe cei ce s-au pus in slujba Lui si fac voia Lui.

 2. Mesajul. La inceput profetul nu primeste alt mesaj decit: “Asa vorbeste Domnul”. Dar acesta este cel mai demn de urmat. Si intr-adevar toata profetia este exemplificarea lui. Trebuia sa mearga printre copiii lui Israel cu cuvinte de la Dumnezeu. Un profet este unul care vorbeste pentru, si in numele Fiintei Divine de care este trimis. Daca vorbitorul are motivele lui speciale sa creada ca aceste cuvinte nu sint ale lui insusi ci ale Lui Dumnezeu, cei ce asculta declaratia sa de avertizare si promisiune au un martor launtric, in marturia propriei constiinte, care-i asigura ca profetul vorbeste cu autoritate Divina. Aceasta este adevarat pentru toti cei ce vor asculta cu reverenta si umilinta vocea cereasca. La fel este si cu Scriptura care poseda o putere proeminenta asupra mintii noastre, scriitorii ei prefateaza orice expresie sau vorbire de autoritate cu fraza: “Asa vorbeste Domnul”.

3. Receptivitatea diferita la auzul mesajului. Este in acord cu ratiunea, intelepciunea scriitorilor inspirati ca ei nutresc asteptari moderate in ce priveste efectul produs de lucrarea lor. Fanaticii se simt siguri ca in astfel de circumstante trebuie sa intilneasca o credinta oarba si o ascultare imediata. Ezechiel n-a avut o astfel de anticipatie desarta, si a fost avertizat in mod expres ca mesajul sau va primi un raspuns variat. Unii vor asculta, altii nu. S-a intimplat la fel ca in timpul dispensatiei crestine din vremea lui Pavel. Nu ni se spune despre rezultatul lucrarii lui de la Roma, decit ca unii au crezut lucrurile despre care li s-a vorbit, iar altii nu le-au crezut.

4. Impresia produsa de mesagerul trimis de Dumnezeu asupra celor la care a fost trimis. “Vor sti totusi ca in mijlocul lor este un prooroc.” Chiar cei ce erau sub influenta prejudecatilor si ignorantei a exemplelor rele si pacatelor, si nu s-au intors, sau nu se vor intoarce la Dumnezeu, si-au dat seama ca lipsa de pietate este nejustificata. Poate ca l-au ridiuculizat pe profet prin vorbe, dar in adincul inimii i-au crezut mesajul. Sub risul acesta se ascunde de fapt frica pornita din convingerea interioara ca ceea ce respingeau era de fapt chiar vocea Lui Dumnezeu. Cind unul a venit in  mijlocul lor cu flatari, l-au dispretuit in adincul inimii, dar cind a venit cineva criticindu-i fara teama pentru necredinta lor, si a denuntat vina lor, nu au putut decit sa stie ca un profet a fost in mijlocul lor.

Aplicatie. Acest pasaj are o semnificatie deosebita pentru liderii si invatatorii care impart cuvintul Lui Dumnezeu. Le arata de unde vine de fapt puterea si ii avertizeaza impotriva enuntarii propriilor speculatii sau perceptiilor fondate pe propriile lor experiente si ii directioneaza sa mearga in mijlocul poporului cu demnitate si mesaj efectiv: “Asa vorbeste Domnul.” Poate vor fi tentati sa satisfaca, sa flateze mindria omeneasca pentru a obtine unele favoruri, dar trebuie sa-si aduca aminte ca in fiecare om exista o constiinta care aduce omagii (chiar daca in tacere) doar autoritatii adevarului si dreptatii, si recunoaste (chiar daca nu in ascultare si supunere) perceptele si avertizarile care vin de la Dumnezeu.

Capitolul 2: 9.  Sulul

Este absolut cert ca in timp ce slujba lui Ezechiel trebuia implinita prin cuvint, comunicarea substantei lui trebuia sa fie reprezentata in mod figurativ prin sulul scris “pe dinauntru si pe dinafara”. Ce a fost pentru profet acest sul? Se poate spune cu siguranta ceea ce este pentru noi astazi Biblia. Scrierea sfinta este un raport al revelatiilor succesive si forma sa ca literatura raspunde unor scopuri importante. Scriptura este un standard al credintei, doctrinei si practicii la care slujitorii si evanghelistii sint obligati sa se refere dupa zicala binecunoscuta: “Biserica sa marturiseasca iar Scriptura sa dovedeasca”. Acest pasaj simbolic sugereaza adevarul valoros cu privire la ambele: forma si substanta inspiratului volum.

1. Forma revelatiei scrise. Fapt este ca avem sulul, volumul, mintea, ratiunea oamenilor sfinti inspirati ai vechilor perpetuari sub forma scrisa. Anumite avantaje sint asigurate prin acest mijloc care compenseaza pentru orice dezavantaj care ar putea fi legat de forma literara pe care si-o asuma revelatia.

 a. Revelatia scrisa in comparatie cu cea orala este deliberata, chibzuita, gindita. Ceea ce omul spune intr-o conversatie, sau sub stresul oratoriei publice, nu se poate compara cu ceea ce este aranjat cu grija intr-o forma literara. Vorbirea intentioneaza adesea sa produca o impresie imediata, ceea ce este scris intentioneaza probabil sa reziste examinarii, sa reziste testului reflectarii, sa reziste testului timpului.

b. Revelatia scrisa este continua. Exprimarea verbala care este fragmentata si nearticulata este tot ceea ce se poate astepta de la un vorbitor de rind; dar chiar un orator plin de putere si bine pregatit  ajunge la punctul cind isi pierde ordinea si continuitatea. Pregatirea unei carti , si in mod special al unui volum care contine mai multe carti – revelatia Divina implica o forma, un plan, o conectie si corespondenta intre partile ei  care formeaza un intreg.

c. Revelatia scrisa este incoruptibila. Caracterul indoielnic, dubios al traditiei orale este proverbial. Intelepciunea este clara in aranjamentul prin care comunicarea voiei Lui Dumnezeu pentru om a fost plasata, mai presus de influentele corupte de care orice traditie orala este raspunzatoare.

2. Substanta revelatiei scrise. “Cartea in chip de sul” data de Ezechiel se poate presupune ca era emblema comunicatiei care trebuia sa formeze materialul misiunii sale profetice. Si desi sulul este descris ca unul ce contine: “bocete, plingeri si gemete”, este probabil doar pentru ca acesta era nota predominanta a unor portiuni din profetiile sale de inceput. Putem spune ca in general revelatiile scrise de Ezechiel sint o insumare a ceea ce cuprinde intreaga Biblie. In acord cu aceasta sulul poate considerat ca:

a. Expunerea interesului Divin pentru omenire.

b. Descoperirea cunostintei Divine a caracterului pacatos al omului, indepartarea lui de Dumnezeu.

c.Declararea faptului ca Dumnezeu a prevazut mizerabila conditie la care idolatria , apostazia si orice alt fel de pacat moral si eroare ii va duce pe rebeli. Nicaieri  este expus mai viu decit in aceasta carte a profetiilor.

d. Exprima dorinta Lui Dumnezeu de a face bine oamenirii si provizia Divina in salvarea si recuperarea omenirii. In toate acestea cartea lui Ezechiel este o Biblie in miniatura. Tema profetului si tema scrierii sfinte ca intreg cu siguranta nu este decit – expunerea naturii pacatoase a omului si oferta salvatoare a Lui Dumnezeu.

Anonymous