Iata OMUL!

004c86d800b1922c741289ef1620396bAceste cuvinte au fost rostite de catre dregatorul roman Pilat din Pont cu privire la Isus in care nu gasise nici o vina: ‘Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. „Iată Omul!”’, le-a zis Pilat’ (Ioan 19:5). Descrierea Lui Isus de catre evanghelistul Ioan este in acord cu portretizarea robului Domnului din Isaia 53:3: ‘Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, …’. Si totusi cine este acest OM? Aparitia Lui Isus in evanghelia dupa Marcu este abrupta asemenea aparitiei lui Melhisedec: fara tata, fara mama, fara genealogie. Matei isi incepe evanghelia cu genealogia lui Isus prezentindu-l ca fiul lui David, fiul lui Avraam. Luca ne ofera mai multe detalii legate de nasterea Lui Isus a carui genealogie se extinde pina la Adam, fiul lui Dumnezeu. Insa Ioan merge mult mai departe decit toti ceilalti evanghelisti, pina la timpul primordial: ‘La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu’ (Ioan 1:1-2). Prin acest Cuvint – Logos a fost creat universul si El este sursa vietii si a luminii. Dar Logosul a luat decizia de a face o calatorie din lumea de sus in cea de jos, a pamintenilor, ca sa locuiasca pentru o vreme printre oameni. Venirea Lui in lumea noastra a implicat intruparea: ‘Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl’ (Ioan 1:14). Epitetele ‘plin de har si de adevar’ aplicate Logosului se refera la revelatia Lui Yahweh de pe muntele Sinai:’Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (Exodul 34:6-7). Logosul este intruchiparea harului si adevarului, si venirea Lui in aceasta lume a fost determinata de faptul ca planul Lui Yahweh cu Adam a esuat, cu Noe a esuat, cu Israel a esuat. Pentru a realiza planul Lui Yahweh cu privire la creatia Sa, a fost nevoie de intruparea Logosului implinindu-se astfel promisiunea data lui Avraam: ‘… şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine’ (Geneza 12:3).

Intruparea Logosului a avut un scop precis, glorificarea: ‘Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod… Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!’(Ioan 12:23-27). Proslavirea, glorificarea, implica crucificarea, invierea si inaltarea lui Isus. Ceea ce a declansat revolutia in lumea noastra, revolutie care continua si astazi, este crucea:dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit…’ (1 Corinteni 1:23). Pentru primii crestini predicarea crucii a fost cea mai importanta misiune: ‘… că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi’ (1 Corinteni 15:3). ‘In Christianity the cross is the test of everything which deserves to be called Christian'(Moltmann, 1974:1). Mesajul primilor crestini a fost foarte clar si e valabil si pentru noi:’Jesus’s death made all the difference in the world, all the difference to the world’ (Wright, 2016: Kindle). Crucea este scandalul care rastoarna totul. Face parte din revelatia Lui Dumnezeu si din viata trinitara a Divinitatii. Este ‘rusinea rusinilor’, deoarece  un cetatean roman potrivit lui Cicero, nu trebuia sa pronunte cuvintul cruce, ea fiind cea mai josnica si teribila metoda de executie. Insa primii crestini sint mindri sa predice crucea ‘dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu’ (1 Corinteni 1:23-24). ‘How easy it would have been for the early Christians to tone down the fact of the cross, to highlight instead the life-giving force of the resurrection and the power of the Holy Spirit. How “sensible” it might have been to draw a descreet veil over the manner of Jesus’s death that had preceded this sudden new life'(Wright,2016: Kindle). Nu le-a fost rusine de crucea Lui Christos, insa noi, crestinii de azi, am devenit atit de obisnuiti cu crucea incit nu ne mai sensibilizeaza si amprenta ei pe vietile noastre este aproape invizibila. Plingem cind ni se spune o ilustratie in care o mama a murit si copiii au ramas orfani, dar cind citim despre crucificarea lui Isus ochii nostri nu se umezesc. Crucea in lumea noastra este ceva stinjenitor, chiar si pentru unii crestini, si pentru a o indulci o impodobim cu flori, o parfumam, o imbracam in ciocolata, vrem sa o facem cit mai acceptabila. Crucea nu trebuie impodobita deoarece: ‘Here God is non-God. Here is the triumph of death, the enemy, the non-church, the lawless state, the blasphemer, the soldiers. Here Satan triumphs over God. Our faith begins at the point where atheists suppose that it must be at an end. Our faith begins with the bleakness and power which is the night of the cross, abandonment, temptation and doubt about everything that exists!'(Moltmann, 1974:31).

Atit Marcu (15:34), cit si Matei (27:46) ne prezinta agonia abandonarii experimentata de Isus Cel crucificat: ‘Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Marcu 15:34). Isus nu este primul si nici ultimul care traieste abandonarea divina; Israel a experimentat-o desi s-a increzut in Yahweh. Profetul Isaia ne reda afirmatia Lui Dumnezeu: ‘Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău’ (Isaia 54:7-8). Isus pe cruce fiind nu s-a resemnat, ci si-a exprimat agonia cu voce tare (Mat.27:47): ‘He cried out with a loud voice. He did not just cry out “Why have you abandoned me?” He cried out in a loud voice,    ” My God, my God”. He addressed the God who was absent. He summoned God. He insisted that God must come to deliver. The most elemental act of faith is an imperative that insists that on God, that calls God out of absence'(Brueggemann, 2014: Kindle). Daca Isus a trecut prin momentele abandonarii oare noi sa fim scutiti? Nu. Cind trecem prin asemenea momente putem face ceva: sa strigam cu voce tare; sa ne facem auziti chiar daca Cerul este de arama. Dupa cum Isus a protestat impotriva abandonarii de catre Tatal si noi avem acest drept, protestul fiind o manifestare a credintei in Dumnezeul care a ales sa fie absent.

Crucificarea ne este descrisa de Marcu cu exactitate referitor la timp: ‘Când L-au răstignit, era ceasul al treilea’, ora 9 dimineata, (Marcu 15:25); ‘La ceasul al şaselea, ora 12 amiaza, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea’ (Marcu 15:33); ‘Şi, în ceasul al nouălea, ora 3 dupa amiaza, Isus a strigat cu glas tare… (Marcu 15:34). Si Isus cu un strigat tare si-a dat duhul, cu alte cuvinte a murit. Logosul intrupat in Isus din Nazaret nu a murit crucificat pentru ca sa ofere celor ce vor crede in El un ‘tichet’ pentru destinatia numita ‘cer’, asa cum se predica si cinta in multe biserici crestine. Aceasta idee provine de la Plato care a sustinut ca existenta sufletului fara trup constitue ‘cerul’, adevarata existenta. Plutarh  care a fost un platonist, dezvolta invatatura platonica afirmind ca fiintele umane in existenta fizica sint “exilate” din adevarata lor locuinta care este “cerul”.‘That vision of the future— an ultimate glory that has left behind the present world of space, time, and matter— sets the context for what … is a basically paganized vision of how one might attain such a future…’ (Wright, 2016: Kindle). Refrenul unei cintari spune: ‘Eu nu sint de pe pamint, eu nu sint de-aici de jos, tara mea e-acolo sus, eu ma duc dupa Isus…’; suna spiritual dar nu este biblic, propagind paginismul  lui Plutarh, paginism care a fost crestinizat, si nu numai, dar si o eschatologie evazionista. Rugaciunea ‘Tatal nostru’ afirma clar intentia divina:’… „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ’ (Matei 6:9-10). Unde sa vina Imparatia lui Dumnezeu daca nu pe pamint? ‘The New Testament, with the story of Jesus’s crucifixion at its center, is about God’s kingdom coming on earth as in heaven’ (Wright, 2016: Kindle). Ziua de vineri marcheaza inceputul a ceva profund. In evanghelia dupa Ioan, Isus este in controlul evenimentelor si ultimile cuvinte rostite de Isus au fost “S-a ispravit!”. Aceasta expresie denota faptul ca  moartea Lui nu este un moment de infringere, de disperare (contra Mat.27:46, si Mc.15:34), ci momentul victoriei prin implinirea planului Tatalui pentru care a venit in lumea noastra: ‘… the cross was the moment when something happened as a result of which the world became a different place, inaugurating God’s future plan. The revolution began then and there; Jesus’s resurrection was the first sign that it was indeed under way’ (Wright,2016:Kindle).

Invierea lui Isus a fost o surpriza chiar si pentru ucenicii Lui desi le-a spus ce are sa se intimple. Evanghelistii ne dau detalii cu privire la invierea Domnului, inviere pe care o definesc in felul urmator: Isus cel crucificat a inviat din morti intr-un trup fizic de o alta natura, substanta, format din carne si oase (Luca 24:39), cu posibilitati inimaginabile. Documentele pe care le avem ne ofera frinturi cu privire la trupul inviat. Cert este faptul ca exista o continuitate dar si discontinuitate intre Isus inainte de crucificare si Isus Cel inviat: ‘ A transformed body, a transfigured body, a body that is called “spiritual” or “glorified” … is the body of the resurrected. This body represents the essential marks of personal identity in such complexity and fullness that, on one hand, its recognition can become more complicated than the recognition of a merely biological body. On the other hand, this transfigured body can open more routes of recognition, community, and identification than a merely natural body’ (Welker, 2002:38).

Iata OMUL care a imbratisat natura umana in fragilitatea si vulnerabilitatea ei. Iata OMUL, noul Adam, care a inlaturat heruvimii ce pazeau intrarea in Eden dindu-ne un Eden nou – noua creatie. Iata OMUL care este El Insusi pomul vietii si care ofera sansa tuturor celor ce cred in El sa fie o faptura noua, aici in lumea in care traim. Iata OMUL care declara fara echivoc: ‘ „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul” (Apocalipsa 22:12-13).

Bibliografie: Brueggemann, W, Into your Hand, 2014, Kindle ed.; Moltmann, J, The crucified God, SCM Press, 1974; Peters, T & co. Resurrection – Theological and scientific assessments, Eerdmans, Grand Rapids, 2002; Wright, T,  The day the revolution began – reconsidering the meaning of Jesus’s Crucifixion, 2016, Kindle ed.

 

 

.