NEDUMERIRI TEOLOGICE

biblia211

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri – a spus Isus. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi (In. 14:2- 3).

Doamne, dacă în casa Tatălui sunt multe locașuri (multe „ceruri”, multe dimensiuni, multe lumi) de ce Te mai duci să pregătești încă „un loc”? Nu sunt destule? Pentru că Eu vreau ca Mireasa Mea, spre deosebire de alte categorii de oameni, să fie cu Mine – Mirele ceresc. Toți cei ce își vor fi albit hainele în Jertfa sfântă a Mielului Divin, vor avea parte de acea comuniune intimă de iubire duhovnicească cu Mirele ceresc. Acolo se intră numai pe Calea cea nouă și vie care s-a deschis prin trupul frânt al lui Hristos. Căci El este Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin El. Cu alte cuvinte, nimeni nu intră în Locul Preasfânt, în Sfânta Sfintelor, decât prin Hristos, Cel care a fost așteptat cu dor de-a lungul veacurilor, nu numai de sfinții Vechiului Testament, ci și de unii păgâni. Dar, din textul de mai sus, deduc că mai sunt și multe alte locuri…

Doamne, ce ai vrut să spui când ai zis: Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor (In. 10:16). Te refereai la noi neamurile păgâne („alte oi”, adică, nu din poporul ales) care, la „sfârșitul vremurilor” am auzit despre Tine și Te-am primit în inimă? Sau mai ai și alte creaturi omenești pe alte planete, care Te vor cunoaște?

Doamne, vreau să Te mai întreb dacă în textul de mai sus Te-ai referit, oare, și la păgânii neevanghelizați care îndeplinesc cerințele Legii, fără a fi auzit de Tine? Ce să înțelegem din cuvintele sfinte inspirate prin Duhul, scrise de Pavel, când el zice că Tu vei judeca lucrurile ascunse ale oamenilor după Evanghelia propovăduită de el (de Pavel) – cf. Rom. 2:16? Cum să-i judeci pe păgâni după Evanghelia sfântă de care ei nici măcar n-au auzit? Da, căci Legea a fost scrisă în inimile lor: Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. (Rom. 2:14-16). Deducem că legea morală naturală sădită în inima oricărui muritor este în conformitate cu cerințele Evangheliei, în ceea ce privește Binele și Răul.

Doamne, în versetul de mai sus: Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta…, Te referi, oare, și la păgânii care au trăit înainte de venirea Ta, în toate colțurile pământului, și care au auzit Vestea cea Bună, doar după ce au trecut de zidul morții, dar acolo (Dincolo), Te-au primit, bucurându-se de Jertfa Ta? Nu știu. Această ultimă variantă îmi este sugerată de următorul verset biblic: El [Hristos] a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe… (1 Pe. 3:18b-20). Sau: Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii (Lc. 20:38). Așadar, Hristos este hotărât să străpungă chiar și zidurile morții, ca „«să propovăduiască duhurilor din închisoare». Puterea și dragostea implacabile ale lui Hristos vor rămâne neschimbate, până la depășirea obstacolului cel din urmă, care este moartea.” [1]

Și cui a propovăduit Hristos Evanghelia? Este vorba de neamurile care au trăit …în desfrânări, în pofte, în beții, în ospețe, în chefuri și în slujiri idolești neîngăduite … [și care] au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii și morții Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh (1 Pe 4:3, 5-6). Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia (In. 5:25) – se vor înveșnici.

De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.”

 Şi acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului [la cei care adormiseră] (Ef. 4:8-9), ca să vestească Evanghelia celor morți și „a luat robia roabă”, adică, a învins robia care-i ținea legați pe captivi, și a călcat-o în picioare. Cu alte cuvinte, a rupt lanțurile robiei.

 Toate aceste afirmații se izbesc de rațiunea și logica pământeanului, dar – spune Gabriel Fackre: „Mila oferită de Hristos păcătoșilor aici și acum este la fel de ofensatoare pentru înțelepciunea lumii, pe cât este proclamarea Evangheliei de către Hristos în lumea de Dincolo. Dar nebunia lui Dumnezeu se dovedește a fi mai presus de înțelepciunea noastră. Dreptatea lui Dumnezeu întrece standardele dreptății noastre, după cum și perseverența divină depășește orice barieră”.[2] Chiar și bariera morții… Amin! Și Amin!

Încercăm să pătrundem nepătrunsul…

Pe de o parte, ne cunoaștem limitele, poate că nici nu ni le conștientizăm îndeajuns. Cât de adevărat este ceea ce spune Sanders: „Deși, pentru noi, Biblia este autoritativă, interpretarea pe care i-o vom da va fi întotdeauna mai prejos decât adevărul deplin cu privire la subiectul în cauză.”[3]

Pe de altă parte, suntem pe deplin convinși de faptul că Hristos a adus o jertfă de ispășire desăvârșită, plătind pentru păcatele tuturor oamenilor: …printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. (Rom. 5:18). Și El voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului (1 Tim. 2:4). „Înainte de a exclude prin judecată, El mai întâi include prin har” – spune John Sanders. Oare, nu este El, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării? (Ps. 65:5) – Nădejdea tuturor oamenilor din cele patru puncte cardinale, oricât de în „margine” s-ar situa aceștia.

Citind paragraful din Fapte 17:26-27, deducem că Dumnezeu Se așteaptă ca oamenii să-L găsească, întrucât El este aproape de fiecare dintre ei: El a făcut ca toţi oamenii […] să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi (Fapte 17:26-27). Cu alte cuvinte, ei Îl pot întrezări, nu numai în Creație (Rom. 1:20), ci, mai mult, Îl pot simți, Îl pot intui în ei înșiși: Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu (Rom 1:19). Mă întreb dacă există vreun om care să nu fi avut momentele lui de cercetare, în special în perioadele de „văi” ale suferinței, eșecului, dezamăgirilor, frustrărilor, – perioade ale frământărilor lăuntrice, când omul își pune marile întrebări privitor la sensul vieții și la ce va urma Dincolo… Unii oameni au visuri trimise de Dumnezeu sau momente deosebite în care El li Se revelează direct sau, alteori, indirect, prin fiorul generat de măreția frumuseților naturii. Toți vor fi învățați de Dumnezeu (In. 6:45), prin însăși vocea lăuntrică a conștiinței prin care cunoaștem conținutul legii morale naturale sădită în noi.

Este un paradox faptul că Dumnezeu Se îndură de cine vrea (cf. Rom. 9:18), și totuși, Se îndură de toți: În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec; căci toţi au acelaşi Domn [și păgânul și iudeul], care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă (Rom 10:12). Oare, nu ne-a întocmit același Dumnezeu în pântecele mamei? (Iov 31:15b) Da, „toți au același Domn”, ceea ce mulți păgâni au intuit, numindu-L pe Acel Unic Domn în diverse feluri, în funcție de cultură și meridian geografic.

 LUMINA S-A ARĂTAT  

Lumina mult așteptată, de-a lungul secolelor, S-a arătat acum, „la sfârșitul vremurilor”, iar oferta generoasă care ni se face prin jertfa Lui este uimitoare. Nu ni se cere retragere din lume, nici asceză sau dietă severă, ci ni se spune că Dumnezeu iubește oamenii lumii acesteia atât de mult, încât L-a trimis pe unicul Său Fiu – inima Lui –, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (Totul se dă „pe tavă” și „la pachet”.)

Hristos este Revelația întrupată. El a fost mai mult decât un reprezentant al Tatălui pe pământ, a fost manifestarea Lui, o Copie fidelă a Tatălui; arătarea Tatălui; forma supremă a Revelației lui Dumnezeu: „…oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui” (Evr. 1:3). „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (In. 14:9). Hristos a făcut lucrările Tatălui și a rostit cuvintele Lui: Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis… (In. 9:4)

„Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi. În adevăr, după cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. (In. 5:19-23; 26-27).

Cuvântul a fost din veșnicii, cu Dumnezeu (cf. In. 1:1). Ceea ne sugerează unitate într-o comuniune de iubire desăvârșită. De altfel, Hristos a și verbalizat acest adevăr: Eu și Tatăl una suntem (In. 10:30). El a venit să ne arate inima Tatălui.

Arătarea Luminii și propovăduirea mesajului explicit implică responsabilitate.

Noi, cei de la „sfârșitul vremurilor” suntem copiii „răsfățați”, care Îl avem pe Hristos și oferta Lui – „fără bani și fără plată”. Avem Sfânta Scriptură și cărți fără număr, avem biserici, pastori, evangheliști, radio și posturi de televiziune creștină, dar Cui i s-a dat mult, i se va cere mult (Lc. 12:48).

Isus a mustrat cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră. Așteptările Lui erau pe măsură: „Vai de tine, Horazine!”; „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă! De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi [inclusiv și pentru noi]” (Mt. 11:20-22). La fel, Isus spune că în ziua judecății va fi mai ușor pentru Sodoma cea ticăloasă decât pentru Capernaum, care L-a văzut pe El, I-a auzit mesajul și I-a văzut minunile.

Apoi vorbește despre oamenii din Ninive, care în secolul VIII î. Hr., au auzit mesajul unui evreu simplu, venit de la sute de kilometri –, Iona – și s-au pocăit în sac și cenușă. O mai amintește și pe împărăteasa din Seba care a venit tocmai din Etiopia, în secolul X î. Hr., ca să audă înțelepciunea lui Solomon și să vadă tot ce făcuse el, pe când noi, care Îl avem pe Cel care este mai mare decât Iona și mai mare decât Solomon, adică pe Hristos, stăm comozi, la căldură, sătui de predici și de mersul la biserică. Dar în ziua judecății va fi mai ușor pentru păgâni decât pentru noi, care am avut belșugul duhovnicesc pus „pe tavă”.

Doamne, ajută-ne să luăm aminte ca să putem aprecia pe cei ce cu sute de ani înainte de venirea Ta se retrăgeau din lume și te căutau „pe bâjbâite.”

Paraschiva Pop

[1] John Sanders, Gabriel Fackre și Ronald H. Nash Ce se întâmplă cu cei care nu au auzit?, Ed. Logos, 2014, Cluj-Napoca, p. 120.

[2] John Sanders, Gabriel Fackre și Ronald H. Nash Ce se întâmplă cu cei care nu au auzit?… p. 123.

[3] Ibidem, p. 21.