Pacatul armonizarii traditiilor biblice.

Filosoful si criticul literar rus Mikhail Bakhtin studiind lucrarea literara a lui Dostoievski, formuleaza si dezvolta conceptul de ‘polifonie’ (imprumutat din muzica). Polifonia literal inseamna voci multiple (mai multe voci), polifonie care este prezenta in lucrarea lui Dostoievski. Cu alte cuvinte, exista mai multe voci care nu se subordoneaza unei singure voci dominante; fiecare voce isi are propria perspectiva, validitate si valoare in cadrul naratiunii. Din punct de vedere literar exista un contrast intre naratiunea monologica  si naratiunea dialogica. In naratiunea dialogica vocea dominanta este subminata de celelate voci prezente in textul literar. Conceptul polifonic este valabil si pentru naratiunea biblica deoarece ‘One of the most prominent features of biblical literature is dialogue…’ (Buss, 2007:9). Biblia este dialogica si intilnim voci care submineaza vocea dominanta. Invatatura deutoronomica afirma ca cel neprihanit este binecuvintat iar cel rau este blestemat, invatatura care o gasim si in Proverbe. Sint insa alte voci care contrazic aceasta voce dominanta: Iov, psalmii de lamentatie(protest) si Eclesiastul: ‘Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui‘ (7:15); ‘Este o deşertăciune care se petrece pe pământ: şi anume, sunt oameni neprihăniţi cărora le merge ca şi celor răi, care fac fapte rele, şi sunt răi cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune'(8:14). Biblia este o colectie de traditii biblice, traditii care sint intr-un intens dialog care uneori este contradictoriu.

In procesul de interpretare se practica, de obicei, armonizarea traditiilor biblice: accentuarea vocii dominante si ignorarea traditiilor care contrazic vocea dominanta  deoarece Scriptura nu contine ‘contradictii’. De exemplu, in evangheliile sinoptice(Matei, Marcu, Luca) curatirea templului are loc cu ocazia intrarii Domnului Isus in Ierusalim. Ioan plaseaza curatirea templului la inceputul activitatii lui Isus. Ce facem? Trei impotriva la unul. In mod simplist dilema este rezolvata fie prin a afirma ca de fapt au fost doua curatiri ale templului (armonizare) ori ignorarea (zugrumarea) traditiei care submineaza vocea dominanta. Cert este faptul ca fiecare evanghelist a scris pentru o anumita comunitate si fiecare a avut libertatea sa organizeze materialul in functie de scopul pe care l-a urmarit. In procesul de interpretare trebuie sa se tina cont de: a. natura contextuala antica a Scripturii si b. natura diversa, dialogica si contradictorie a Bibliei. A nu tine cont de aceste doua aspecte inseamna a face un deserviciu Scripturii. Uneori filtrul care desemneaza vocea dominanta este declaratia de credinta a denominatiei ori a bisericii locale.

In traditia penticostala Cincizecimea este o sarbatoare importanta si pasajul biblic folosit cu aceasta ocazie este Fapte 2:1-21 care desscrie revarsarea Duhului Sfint. Nu numai atit dar acest pasaj este utilizat pentru a demonstra ca semnul initial si fizic al botezului cu Duhul Sfint este vorbirea in limbi si care constitue o ‘distinctiva penticostala’. Aceasta este vocea dominanta in traditia penticostala cu privire la revarsarea Duhului Sfint. Dar exita o alta voce (traditie) care submineaza vocea dominanta si anume Ioan 20:19-23 unde Isus cel Inviat sufla peste ucenici spunindu-le ‘Luati Duh Sfint!’; evanghelistul Ioan are in vedere actul divin din Geneza 2:7. Armonizarea consta in faptul ca in Ioan 20 este vorba despre nasterea din nou a ucenicilor iar in Fapte 2:1-21 este vorba despre botezul cu Duhul Sfint. In realitate insa avem de-a face cu ‘Cincizecimea Ioanina’ si ‘Cincizecimea Lucana’ care sint in contrast.

‘Cincizecimea Ioanina’. ’37 . În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. 38 . Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” 39 . Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. (Ioan 7:37-39). Ioan leaga revarsarea Duhului Sfint de proslavirea, glorificarea lui Isus, care inseamna moartea si invierea lui. Invierea implica si inaltarea cf. Ioan 20:17. Invierea, inaltarea si darul Duhului Sfint s-au intimplat in aceeasi zi. ‘In other words, it is Christ himself who bestows the Holy Spirit and the context is the gift of the Spirit for their vocation as apostles’ (Thiselton 2016:62). In evanghelia dupa Ioan darul Duhului Sfint este corelat cu invierea lui Isus care marcheaza misiunea Bisericii in puterea Duhului Sfint.

‘Cincizecimea Lucana’. Evanghelistul Luca leaga coborirea Duhului Sfint de inaltarea lui Isus cel inviat cf. Fapte 1:4-5, 9. Darul Duhului Sfint este bine definit de Domnul cel inviat: ‘Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului’ (Faptele apostolilor 1:8). Revarsarea Duhului Sfint are un caracter misiologic: martori ai Domnului Isus. Luca descrie extinderea Imparatiei lui Dumnezeu: Ierusalim, Iudeea, Samaria, marginile pamintului. Evenimentul are loc in ziua Cincizecimii (sarbatoarea saptaminilor ori primelor roade, Lev.23:15-22), si conform traditiei iudaice Cincizecimea corespunde cu darea Legii de catre YHWH pe muntele Sinai. In versiunea lucana, coborirea Duhului Sfint a fost insotita de fenomene audibile si vizibile asa cum s-a intimplat la Sinai, ceea ce a atras atentia celor prezenti in Ierusalim cu ocazia sarbatorii Cincizecimii. Desigur ca primii penticostali au considerat ‘vorbirea in limbi‘ ca fiind dovada initiala a botezului cu Duhul Sfint care inca mai persista in traditia penticostala. Contrar acestei perspective, Welker argumenteaza ca: ‘ It is undisputed that the descent of the Spirit is not necessarily bound up with the gift of speaking in tongues…’ ( 1994:265). Sunetul puternic, limbile de foc si vorbirea in limbi nu apar in Cincizecimea ioanina dar aceasta nu inseamna ca este irelevanta si numai Cincizecimea lucana este importanta pentru biserica crestina.

Faptul ca avem descrierea a doua Cincizecimi pentru unii creaza disconfort dar disonanta dintre Cincizecimea ioanina si cea lucana submineaza inclinatia umana de a stabili un anumit model, tipar. Din perspectiva hermeneutica ambele Cincizecimi sint biblice deoarece in ambele situatii ucenicii sint energizati, imputerniciti, de Isus cel Inviat ca prin Duhul Sfint revarsat peste ei sa continue lucrarea si misiunea lui Christos. Daca luam in serios Scriptura atunci sa respectam traditiile biblice care uneori sint contradictorii si sa nu le domesticim, armonizam, pentru a potrivi in tiparul nostru.

Bibliografie: Boer R.,ed.. Bakhtin and genre theory in Biblical Studies, SBL, Atlanta, 2007; Thiselton A. A shorter guide to the Holy Spirit, Eerdmans, Grand Rapids, 2016; Welker M. God the Spirit, Fortress Press, Minneapolis, 1994.