Teologie ori credinta?

Intrebarea este serioasa deoarece unii accentueaza teologia iar altii credinta si astfel se creaza o dicotomie intre teologie si credinta. In realitate teologia si credinta calatoresc impreuna, se tin mina de mina. Vrind-nevrind trebuie sa admitem adevarul ca toti sintem teologi si credem in Dumnezeu, Dumnezeu care uneori este imbracat in coloratura bisericii si denominatiei din care facem parte asa cum a afirmat cineva:’Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa si noi ii intoarcem complimentul’. Pentru a evita acest pericol este necesar ca sa ne revizuim teologia in mod constant, ori in cuvintele lui Barth:’is to begin anew at the beginning’ (Barth, 1996:165).

Teologia si credinta in contextul legamintului pe care Dumnezeu l-a incheiat cu noi, nu pot fi separate si nu sint antagonice ci complementare pentru ca: ‘Theology is a function of faith…Christian theology serves the Christian faith, in that it is always struggling to understand the faith and testing the faith for the truth of the content’.(Harle, 2015:10). In alte cuvinte, teologia este ‘credinta care cauta sa inteleaga’ deoarece ca si fiinte umane traim intr-un context cultural-istoric si ca si crestini sintem confruntati cu diferite circumstante care ridica intrebari cu privire la pozitia lui Dumnezeu fata de experientele prin care trecem. Practic se creeaza o tensiune intre ceea ce credem si ceea ce se intimpla cu noi ori in jurul nostru; nu sintem imuni. ‘Believers are not immune to the questions that arise in those situations…Precisely as believers they experience the frequent and disturbing incongruity between faith and lived reality. They believe in a sovereign and good God, but they live in a world where evil seems triumphant. They believe in a living Lord, but more often than not they experience the absence rather than the presence of God. They believe in the transforming power of the Spirit of God, but they know all too well the weakness of the church and the frailty of their own faith'(Migliore, 2004:4). Tocmai aceasta tensiune ne determina sa punem intrebari lui Dumnezeu in care ne incredem, desi in ‘teologia populara’ care se practica prin biserici a pune intrebari lui Dumnezeu este considerat ca un act de impertinenta. In loc sa se promoveze curajul in relatia cu Dumnezeu ca parteneri in legamint, docilitatea pare a fi norma favorizata; nu ma mira faptul ca bisericile abunda in credinciosi piperniciti, imaturi spiritual a caror teologie si credinta este subreda, lipsita de substanta. ‘Christian faith asks questions, seeks understanding, both because God is always greater than our idea of God, and because the public world that faith inhabits confronts it with challenges and contradictions that cannot be ignored.(Migliore, 2004:2).

Teologia ca si functie a credintei este o reflectare relationala deoarece subiectul si obiectul ei este Dumnezeul lui Israel, Yahweh, care s-a intrupat in Isus din Nazaret. In acelasi timp teologia este si o disciplina stiintifica pentru ca utilizeaza metode analitice cu ajutorul carora critica si testeaza cunostintele noastre despre Dumnezeul cel viu. Afirmatia lui Migliore este concludenta: ‘What is theology? It is neither mere repetition of church doctrines. nor grandiose system-building. It is faith asking questions, seeking understanding. It is disciplined yet bold reflection on Christian faith in the God of the gospel. It is the activity of “taking trouble over the mystery” of God revealed in Jesus Christ as attested by Scripture'(2004:19). Cind teologia isi pierde dinamismul care trebuie sa o caracterizeze, devine un sistem static lipsit de viata. Pasiunea pentru Dumnezeu nu exclude pasiunea pentru teologie, teologie care experimenteaza o continua transformare dar in acelasi timp si gindirea, perspectiva teologului care face teologie.

Definitia clasica a credintei o gasim in Evrei 11:1: ‘ Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad ‘. Expresiile ‘incredere neclintita’, ‘incredintare puternica’ au in vedere actiunea de incredere in lucrurile nevazute, incredere neclintita si puternica in Cineva care este Yahweh  ‘care rasplateste pe cei ce-l cauta'(Ev.11:6). Credinta este un fenomen relational si nu o notiune abstracta; este increderea in Dumnezeul cel viu care ne-a rascumparat prin jertfa lui Isus, rascumparare ce este actualizata prin Duhul Sfint care ne-a fost dat: ‘Christian faith, however, concerns a living relationship between the people of God and the living Christ, made possible by the Holy Spirit. Pentecost thus becomes not an appendage to Christian life, but its point of entry. People come into reconciliation with God in Christ through the work of the Holy Spirit'(Yong, 2015:19). Barth ne ofera o alta definitie a credintei: ‘ Faith is the use of freedom which is granted corporately to all Christians, by which they may affirm the Word of God, put all their trust in him and obey him wholly’ (2004:116). In teologia lui Barth, the ‘Word of God’ este Logosul care s-a intrupat (Ioan 1:1,14) si cuvintul lui Dumnezeu, Scriptura, care marturiseste despre acest Logos. Credinta, increderea, nu este intr-o carte ci in Cel despre care vorbeste Scriptura. Credinta este reala, dinamica, deoarece relatia dintre credincios si Dumnezeu este reala, dinamica, si nu imaginara, abstacta si lipsita de viata. Realitatea credintei este demonstrata de faptele care atesta existenta ei: ‘… ce-i foloseste cuiva sa spuna ca are credinta, daca nu are fapte? … Tot asa si credinta: daca n-are fapte, este moarta in ea insasi’ (Iacov 2:14,17). Jinkins face urmatoarea remarca cu privire la credinta: ‘ Our understanding of faith begins in our practice and language, in concrete and specific action and speech. We believe and think and speak in particular ways…In other words: we start where we start, in the concrete actuality of our own lives, doing these things and not doing other things, believing this and not that, speaking about God and the world in these ways, instead of those ways‘ (2001:64).

Teologia si credinta sint surori siameze, inseparabile sau ca o moneda ce are doua fete. In momentul in care devin un sistem inchis, care nu mai accepta provocari, ele devin rigide, o cladire impunatoare in ochii nostri. Dumnezeu intervine prin diferite circumstante pentru ca sa demoleze cladirea, sa distruga rigiditatea si sa ne oblige la un nou inceput. Atit teologia cit si credinta au provocarile lor zilnice de care nu trebuie sa fugim ci sa le confruntam deoarece numai in acest fel vom creste, ne vom maturiza si experienta cu Dumnezeu, care este misterios si elusiv, va fi dinamica, plina de vitalitate.

Bibliografie

Barth, Karl, Evangelical Theology, Eerdmans, Grand Rapids, 1996; Harle Wilfried, Outline of Christian Doctrine, Eerdmans, Grand Rapids, 2015; Jinkins, Michael, Invitation to Theology, InterVarsity Press, Downers Grove, 2001; Migliore, D. L, Faith Seeking Understanding, Eerdmans, Grand Rapids, 2004; Yong, Amos, Renewing Christian Theology, Baylor University Press, 2014.