TULBURĂRI ALE IDENTITĂȚII SEXUALE

family301

Am văzut într-o imagine un bărbat într-o închisoare din Statele Unite. Era păros și foarte urât (dacă mi se permite să fac această remarcă nepoliticoasă), dar el simțea că este femeie, închisă din greșeală într-un trup de bărbat. I s-a permis să poarte lenjerie fină dantelată, de culoare roz, ceea ce contrasta puternic cu înfățișarea lui și stârnea hazul, dar probabil și mila celor ce priveau imaginea.

Este vorba de o tulburare psihologică sau mai degrabă spirituală – aș spune eu –, când unii oameni – bărbați sau femei – simt că sunt încarcerați într-un trup cu o identitate sexuală străină (transgenderi) și de aceea, optează pentru schimbarea sexului, deși la nivel cromozomic ei rămân tot ceea ce au fost meniți să fie. (Ei nu-și pot schimba AND-ul, adică amprenta lăuntrică ce le conferă unicitate.) Este vorba de o neliniște chinuitoare și de o „certitudine” că ei sunt altceva și altcineva decât ceea ce sunt în realitate. „Toate elementele care definesc sexul sunt concordante, cu excepția orientării psihice. Un bărbat, aparent normal, se consideră femeie – este o eroare a naturii pe care vrea să o corecteze. Întregul lui comportament este feminin. El vrea să fie transformat chirurgical și hormonal.” [1] Acest lucru este posibil, deorece „Epoca postdatoriei semnalează primatul «sexului psihologic» asupra «sexului morfologic»” – spune Lipovetsky.[2] Așa se face că acești oameni se supun unor operații dureroase – alte chinuri –, pentru a-și ogoi chinul lăuntric, devenind din transgenderi, transsexuali.

„Transsexualismul, prin fragilitatea diagnosticului, frizează boala mintală…” – spune Scripcaru. Acea „fragilitate a diagnosticului” ar putea consta în faptul că diagnosticul respectiv nu vizează doar trupul fizic, unde știința nu constată nimic în neregulă, ci și o intervenție a lumii spirituale a întunericului unde instrumentele științei nu au acces, o lume ce dă năvală peste bieții tineri, având acces prin breșele deschise de păcatele părinților lor sau ale lor: gânduri, acțiuni, materiale vizionate, citite, etc. Chiar și micul ecran, nesupravegheat într-un mod strict, poate deveni o fereastră a iadului, prin care pot năvăli hoarde de duhuri generatoare de coșmaruri și comportamente deviante. Acest chin lăuntric poate apărea nu numai în tinerețe, ci și pe la mijlocul vieții și atunci ne întrebăm dacă nu cumva este vorba de „semințe” semănate mai devreme în viață, ce aduc un „seceriș” deviant și dureros.

„Democraţiile sunt antrenate pe calea autorizării mutaţiei transsexuale, a rectificării legale a stării civile, a căsătoriilor între transsexuali şi gay – oare e vorba de practici prometeic-demonice ale biotehnologiilor?” [3] – se întreabă pe drept Lipovetsky.

Am citit o întâmplare adevărată în una din cărțile lui Sergine Snanoudj, ce relata viața unui tânăr, care încă din timpul anilor de liceu, a început să fie chinuit de nevoia schimbării identității sexuale. Pentru a-și scoate din cap acești „gărgăuni”, a început să iasă cu fete, să fumeze, „ca un adevărat bărbat” – zicea el – dar acele gânduri stăruiau în continuare în mintea și inima lui. Atunci s-a înrolat în armată și a plecat în războiul din Vietnam, ca să scape de acel chin lăuntric. Dar chiar și în tranșee, el se visa la căldură, în capoțel, cu unghiile vopsite… Întors în Statele Unite, s-a supus la 14 operații dureroase, lua zilnic hormoni și în cele din urmă a ajuns să arate foarte bine, a juns chiar model și a început să iasă cu bărbați.

Într-o zi, aude mesajul Evangheliei și-L primește pe Hristos ca Mântuitor personal. Acum se întreba ce are de făcut. Citind Scriptura, și-a liniștit conștiința cu versetul „…fiecare să rămână în starea în care … l-a chemat Dumnezeu ” (1 Cor. 7:17). Și s-a gândit: „Pe mine așa m-a chemat Dumnezeu”.

O dată a trebuit să meargă în biroul pastorului pentru a-i cere ceva. Dumnezeu îi descoperă acestuia faptul că femeia care stătea în fața lui este de fapt bărbat, și-i spune. Această ființă își deschide inima și-și deapănă sincer toată povestea vieții. Pastorul a făcut o rugăciune de dezlegare și sfatul lui a fost ca să facă toate operațiile posibile pentru a-și recăpăta vechea identitate care i-a fost menită de Dumnezeu. Frumusețea puterii divine s-a manifestat prin faptul că după ce și-a reluat adevărata identitate, acea ființă nu a mai fost chinuită de „hoțul” care nu vine decât să fure, să junghie și să prăpădească…

Medicii propun ca diagnosticul de „tulburare de identitate sexuală” să fie mutat din domeniul psihiatric în domeniul medicinii. Cu alte cuvinte, să fie mutat din domeniul anormalului în domeniul normalului. Se cere ca o linie curbă să fie numită neapărat „dreaptă”.

Omul care sfidează orice rânduială și orice îngrădire se erijează într-un homo autonomus cu puteri nelimitate care, în virtutea libertății nelimitate pe care și-o arogă, se creează pe sine însuși. Nu există nici un aspect al identităţii sale pe care să nu-l poată crea. Sexualitatea este şi ea creaţia lui. Nimic nu este un dat. Heterosexualitatea nu este un dat, deci orice variantă poate fi considerată o posibilă alternativă de viaţă, cu aceleaşi drepturi. Monogamia nu este un dat, de aceea o pluralitate de „căsnicii” (parteneri) consecutive se potriveşte mult mai bine într-o cultură postmodernă.[4] Adorno vorbește și el despre „structura de mult depășită a familiei”. Omul postmodern optează pentru fragmentare şi mai degrabă pentru suprafeţe:  varietate, experimentare, decât pentru adâncime sau profunzime în relaţii, deoarece este mai comod şi mai puţin complicat să fii superficial şi schimbător într-o lume angajată într-o goană nebună.

Consecințe nebănuite…

Schimbarea identității sexuale poate avea urmări dezastruoase. Pe lângă faptul că această atitudine de revoltă deschisă împotriva voinței exprese a lui Dumnezeu, de a hărăzi pe cineva fie bărbat, fie femeie, are urmări inevitabile pentru sufletul nemuritor, uneori operațiile implicate nu duc la rezultatul scontat, ci devin o sursă de dureri psihologice insurmonatbile.

Așa s-a întâmplat și în cazul belgianului Nathan Verhelst, născut Nancy.  De mică, Nancy se simțea doar tolerată în familie, ba chiar respinsă, pentru simplul fapt că se născuse fată. Ea tânjea după iubirea de care s-au bucurat frații ei, dar nu a avut parte de ea. La vârsta de 44 de ani s-a hotărât să-și schimbe identitatea, devenind din Nancy, Nathan, dar operațiile au eșuat lamentabil. „Eram gata să-mi celebrez noua mea naștere, dar când m-am uitat în oglindă, m-a apucat greața de mine însumi. Nu vreau să fiu un monstru!” După o perioadă de consiliere de șase luni, fără rezultatele psihologice scontate, el a cerut să fie eutanasiat, ceea ce s-a și întâmplat într-un spital din Belgia, în 2012.

Și totuși… Dumnezeu, care este IUBITORUL DE OAMENI, nu trimite pe nimeni în lume fără o menire, un traseu, fără un gând al Lui, care întotdeauna este un gând frumos. Nici micuța Nancy nu a făcut excepție. De aceea, un îndrumător, un om duhovnicesc ar fi fost atât de important în viața acestui copil neiubit. Atunci când dragostea părinților nu învăluie inima copilului, este bine să i se spună că Dumnezeu este Cel care iubește și harul lui este întotdeauna pe măsura frustrărilor și a privărilor de care avem parte.

Felul în care Nancy și respectiv Nathan și-a terminat viața constituie un exemplu trist al faptului că sfatul pe care ni-l dă rațiunea neluminată de Hristos este un întuneric beznă. Orice durere și orice frustrare o purtăm cu totul altfel în prezența blândă și plină de mângâiere a lui Hristos.

Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric (In. 12:46).

Tulburări de identitate sexuală la copii

În Statele Unite există chiar și copii care pretind că sunt altcineva decât sunt în realitate. Acest fenomen din rândul copiilor, care este destul de recent, pare a fi ca o „umbră” deasă a Căderii ce atinge mai cu seamă zonele afluente în care oamenii s-au lepădat de propriul lor Creator, deschizând „uși” de blestem prin „potopul de desfrâu” legalizat.

Astfel, în articolul întitulat Tratamentul de schimbare a sexului la copii este in creștere (Sex-changing Treatment for Kids It’s on the Rise) de Lindsey Tanner [5], se spune că un număr mic, dar în creștere de adolescenți și copii cred că s-au născut cu un sex biologic greşit. Un exemplu relevant în acest sens ar fi o fetiță de 8 ani din Los Angeles – elevă în clasa a doua –, care încă de la vârsta de 18 luni spunea: „eu sunt băiat”. Părinții, la început șocați, au crezut că este doar o copilărie, o toană trecătoare, dar fetița a continuat insistent cu această afirmație. Părinții au început să facă demersuri în acest sens. „Ii urmăresc primele semne de pubertate pentru a putea începe tratamentul”, a declarat mama pentru Associated Press.

În școlile din Occident, la orele de educație sexuală, copiilor li se spune că identitatea sexuală, este o chestiune subiectivă, nu un dat biologic. Mai mult, că de fapt nu există doar două identități sexuale, ci și alte orientări și identități, numite intersex. Această „învățătură” drăcească, în spatele căreia se află entități ale întunericului, influențează mințile copiilor. Astfel, apar cazuri de copii de grădiniță sau din clasele primare care nu sunt siguri de identitatea lor. Această confuzie, în loc de a fi corectată in anii de început ai vieții, la nivel mintal (ideal ar fi să fie abordată și la nivel spiritual), se recurge la soluții chirurgicale care transforă băieții în fete și invers.

Sexul virtual

Se știe că sexul virtual – o altă anormalitate –, este una din plăgile societății contemporane; un viciu, o sociopatie, care înrobește și degradează, imobilizându-și victimele în fața micului ecran, deconectându-i de lumea reală, de îndatoririle lor sociale și familiale. Dezumanizarea poate merge atât de departe, încât oamenii pot să-și piardă serviciul, ba chiar și familia.

În cartea Creștinii într-o lume @ comului. Să ne conectăm fără să ne mistuim, de G. E. Veith & Ch. Stamper, se spune că, potrivit unor gânditori avangardiști, în viitor, „Deosebirile biologice și culturale dintre bărbați și femei nu vor mai exista. Nu doar homosexualitatea, dar și bisexualitatea și experiențele transsexuale vor deveni o obișnuință o dată cu perfecționarea sexului virtual, nu doar în camerele de chat, ci și sub forma unor iluzii senzoriale multidimensionale. Cu ajutorul internetului, oamenii vor ajunge să fie cunoscuți doar prin mințile lor.” [6] Autorii comentează aceste idei radicale spunând că „Omul este dispus să facă aproape orice ca să fugă de Dumnezeu, de Creația Sa, de Legile Sale, de răscumpărarea Sa”,[7] croindu-și un stil de viață după bunul său plac, chiar dacă acel stil contravine bunului simț comun (ceea ce nu mai înseamnă nimic) și naturii umane (a felului în care suntem alcătuiți). Acest fapt ne amintește de faptul că cel care influențează universul sensibil este domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării (Ef. 2:2), mânând lumea spre un sfârșit apocaliptic.

De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu. […] Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase… (Rom. 1:24-26).

SB 777 SAU INVERSAREA VALORILOR

Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frământă, şi cei ce Te urăsc înalţă capul. Fac planuri pline de vicleşug împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de Tine. „Veniţi”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!” (Psalm 83:2-4)

SB este o prescurtare de la Senate Bill. Este vorba de Proiectul de lege al Senatului din California căruia i s-ar potrivi mai degrabă denumirea de SB 666. Acesta a fost formulat de Sheila Kuehl (lesbiană declarată), semnat apoi de guvernatorul Schwarzenegger și votat în Senat în mai 2007, devenind astfel lege la data de 1 ianuarie 2008.

Sub masca protecției contra oricărei discriminări, cum ar fi: protecția împotriva discriminării rasiale, sexuale, etnice, împotriva orientării sexuale și a identității sexuale, Senatul din California a dispus prin această lege, SB 777, ca în cărțile de școală să nu mai apară cuvintele „mama și tata”, „soț și soție”, pentru ca „familiile” de homosexuali să nu se simtă ofensate. Orice text sau material didactic, care înfățișează căsătoria ca având loc numai între un bărbat și o femeie, sau materialele care afirmă că oamenii se nasc fie băieți, fie fete, vor fi scoase din uz. Se vor comanda sau păstra numai materiale care vor include o varietate de figuri istorice transsexuale, bisexuale sau homosexuale sau cele care vor face o prezentare favorabilă acestor stiluri de viață. Așadar, va fi scos tot ce se încadrează în perimetrul „normalității”, în domeniul alternativelor de viață.

Băieții care simt că identitatea lor sexuală este alta decât cea biologică, au voie să folosească baia și garderoba fetelor, sau invers. Dacă își schimbă numele într-unul care să se potrivească mai bine identității lor psihologice, școala este obligată să folosească acel nume, fără a implica părinții. Dacă elevul nu vrea ca părinții lui să fie înștiințați, școala are obligația să păstreze secretul. Dacă elevii sunt împărțiți în grupe de activitate băieți-fete, elevilor trebuie să li se permită să se alăture grupului care se potrivește identității lor psihologice. La concursurile de regină a frumuseții pot participa și băieții care se simt fete. Trebuie să faci efortul „să folosești logica împotriva logicii, să renegi morala…” [8]

Un părinte care spune, în prezența unei învățătoare sau profesoare lesbiene, că o căsătorie se poate încheia numai între un bărbat și o femeie, poate fi învinuit de hărțuire, iar un elev care crede că oamenii se nasc, fie băieți, fie fete, poate fi etichetat de un profesor travestit ca fiind hărțuitor. O asemenea afirmație este un „crimăgândit”, în terminologia lui Orwell. S-ar putea, cu timpul, ca până și o expresie nepotrivită a feței să fie interpretată ca și „crimăchip”, căci lucrurile „evoluează”. Nu va fi tolerată decât vorbirea (discursul) corectă din punct de vedere politic (politically correct), sau „nouvorba”. Crezurile morale tradiționale sunt considerate a fi „crimăgândit”, căci „Erezia ereziilor este bunul simț”.[9]

Oamenilor normali nu li se va permite să-și exprime opinia în școlile publice. Dar, zice Wintson, personajul lui Orwell: „Nu înseamnă că ești nebun dacă faci parte dintr-o minoritate, chiar și dintr-o minoritate de un singur om. Există adevăr și există neadevăr și, dacă te ții strâns de adevăr, chiar și împotriva lumii întregi, nu înseamnă că ești nebun. […] Normalitatea nu se judecă statistic.” [10]

Este strigător la cer să afli că orice spital, chiar și un spital creștin privat din California, poate fi obligat să adopte politici în favoarea homo-, bi- și transsexualității. Aceste instituții vor fi date în judecată dacă exclud angajații care sunt implicați în aceste stiluri de viață. Unde este toleranța trâmbițată cu atâta înverșunare? Minoritatea deviantă nu mai poate tolera majoritatea normală!? Aceștia din urmă nu mai au voie să gândească. „Și înspăimântător nu este faptul că poți fi omorât, dacă îndrăznești să gândești altfel, ci că s-ar putea să nu ai dreptate… – spune dezorientat Wintson. La urma urmei, de unde știm noi că doi și cu doi fac patru? Sau că forța gravitației chiar acționează?” [11] Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei (Lc. 7:35). Căci numai „Mintea curată vede lucrurile drept” (Maxim Mărturisitorul).

Oamenii „normali” ajung să fie abătuţi [dezorientați] de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor (1 Tim. 4:2).

Din legea SB 777 nu rezultă că ar exista aceeași preocupare pentru protecția elevilor din familiile conservatoare cu stiluri de viață și credințe tradiționale, deci pentru protecția oamenilor normali. Așadar, această lipsă se convertește implicit și indirect într-o discriminare împotriva elevilor cu valori familiale religioase și implicit tradiționale. Din comentariile părinților de pe internet am dedus că această lege nu refelectă adevăratele valori ale californianului de rând: „Acest lucru înseamnă că, începând de la vârsta de 5 ani, copiii vor fi molestați mintal în sălile de clasă ale școlilor. Fiecare școală publică din California va deveni un centru de îndoctrinare homosexuală, bisexială și transsexuală.” [12]

Oare, să fie vorba de o altă planetă?

Cine și-ar fi putut imagina că lumea se va întoarce atât de mult „pe dos”, încât răul să fie numit bine și binele rău? Cum se poate să fie pedepsiți indivizi, organizații, companii și biserici care au standarde morale înalte și țin în continuare, cu îndârjire, să rămână în perimetrul „normalului”, deși acel perimetru este etichetat a fi „anormal”? Este vorba clar de o inversare a valorilor.

S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit (Rom. 1:22).

Un alt exemplu impresionant în acest sens ar fi personajul principal al piesei lui Eugen Ionescu întitulată Rinocerii. Chiar dacă piesa a fost scrisă pentru a ilustra modul în care se rupe comunicarea în contextul nazismului, de îndată ce prietenul sau chiar soţia trec pe acea lungime de undă străină a gândirii, piesa este o excelentă ilustraţie a crizei adevărului lumii noastre, în lipsa absoluturilor.

Berenger nu mai ştie de partea cui este adevărul: de partea oamenilor, care rând pe rând se transformă în rinoceri de îndată ce-i îndrăgesc mugetul, numindu-l „cântec” şi tropotul „dans”, sau de partea lui – singurul om care a mai rămas. „Dar dacă […] ei sunt cei care au dreptate?”[13] În starea lui de confuzie, nu ştie ce limbă vorbeşte şi dacă totuşi vorbeşte franceza, ce este franceza sau ce zice el însuşi când vorbeşte, nu mai ştia dacă se înţelege el pe el. Pentru a se linişti, îşi zice că omul la urma urmei nu este urât, sau poate totuşi este – o frunte plată, fără corn nu arată nicicum, pielea omului este prea albă, pe când rinocerul este de un verde magnific şi are o nuditate decentă. La un moment dat zice: „Vai, sunt un monstru! […] Nefericit cel ce vrea să-şi păstreze originalitatea!”[14] Totuşi, la sfârşitul piesei, Berenger rămâne pe scenă, strigând din răsputeri: „Sunt ultimul om, am să rămân [om] până la capăt! Nu capitulez!”[15]

La un moment dat, Daisy spune despre rinoceri:

  • Cântă, îi auzi?
  • Nu cântă, mugesc.
  • Eşti nebun, cântă.
  • Sunt dezgustători!
  • Nu vreau să se vorbească rău despre ei. Mă întristează. […] Sunt nişte zei..[16]

Acest dialog este o ilustrare fidelă a ceea ce înseamnă imposibilitatea de a comunica în condiţiile în care oamenii nu mai au acelaşi sistem de valori. O dată cu inversarea valorilor, criza adevărului se adânceşte.

Dar culmea este că majoritatea trebuie nu numai să-și închidă gura în fața unei minorități deviante, ci să-i și aplaude. Aceasta este „noua toleranță” care cere o „logică”, împotriva oricărei logici. Se cască astfel o enormă prăpastie în comunicare, între cei care acceptă ordinea normală a Creației și cei care nu o acceptă. Cum ar fi ca un om, care se naște – să zicem – cu o mână mai scurtă, să stabilească standardul pentru felul în care trebuie să arate trupul uman?

CONVENȚIA ONU PRIVITOR LA DREPTURILE COPILULUI [17]

Citind această Convenție care datează din 25.02.2014, ne dăm seama că ne apropiem rapid de timpul când nu vom mai fi stăpâni nici măcar pe „cei câțiva centimentri cubi de sub țeastă” – așa cum se exprimă Watson, personajul lui Orwell.

Convenția ONU ne amintește de faptul că valorile și gândirea umană, în general, este mânată pe un anumit făgaș foarte bine stabilit, după „mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului”, sub a cărui inspirație a fost redactată. Ea se adresează Vaticanului și incriminează toate actele de „crimăgândit” ale acestuia, din care le vom menționa doar pe cele pertinente cu tema dezbătută aici:

„Comitetul [ONU] recomandă Sfântului Scaun […] să se asigure de faptul că această Convenție are prioritate în raport cu legile și regulamentele interne [ale Bisericii catolice]” (Articolul 12, t. n.).

Convenția trebuie deci să aibă prioritate față de propriile rânduieli ale Bisericii. Legile și regulamentele ei interne trebuie să fie ajustate și potrivite perspectivei seculare asupra lumii, impuse de ONU. Modificările se vor face în conformitate cu „valorile” unei elite antiteiste dintr-o organizație suprastatală care a fost înființată pentru a veghea asupra păcii pe plan internațional și nu pentru „a intra cu cizma” în valorile naționale, comunitare și individuale ale oamenilor și pentru a ne „înregimenta” și a ne aplatiza, așa cum s-a întâmplat în romanul 1984 a lui Orwell sau în regimul nazist și respectiv comunist. Personal, cred că va urma ceva mai rău. Îmi răsună în minte versurile lui Eminescu, din Scrisoarea III:

Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarți în două cete, în smintiți și în mișei…

Am putea spune că Biserica catolică este somată să-și schimbe convingerile și să se pună de acord cu elita suprastatală a ONU. Mai mult, ea este somată să finanțeze un întreg mecanism, prin care să propovăduiască o anti-Evanghelie, folosindu-se de autoritatea ei morală și religioasă (autoritatea Bisericii catolice):

Comitetul recomandă Sfântului Scaun să stabilească un mecanism la un nivel înalt cu mandatul și capacitatea să coordoneze implementarea drepturilor copilului prin toate consiliile pontifice, conferințe episcopale, precum și privitor la indivizi și instituții de o natură religioasă, care funcționează sub autoritatea Sfântului Scaun. Acest mecanism trebuie să fie prevăzut cu resurse umane, financiare și tehnice adecvate, pentru a-și îndeplini mandatul (Articolul 16, t. n.).

Comitetul [ONU] este îngrijorat în legătură cu afirmațiile și declarațiile făcute de Sfântul Scaun privitor la homosexualitate, ceea ce contribuie la stigmatizarea socială și violența împotriva adolescenților lesbieni, homosexuali, bisexuali și transgenderi și împotriva copiilor crescuți de cupluri de același sex (Articolul 25, t. n.).

De asemenea, Comitetul face apel la Sfântul Scaun să se folosească pe deplin de autoritatea lui morală pentru a condamna toate formele de hărțuire, discriminare sau violență împotriva copiilor pe baza orientării lor sexuale sau a orientării sexuale a părinților lor și să sprijine eforturile făcute la nivel internațional pentru dezincriminarea homosexualității (Articolul 26, t. n.).

Deci ONU ne spune că din copilărie se poate vorbi de o orientare sexuală și implicit de o viață sexuală, căci informațiile cu pricina se predau deja la grădiniță – o adevărată îndoctrinare – ceea ce constituie un abuz nepermis împotriva inocenței copilăriei. Este un act de „furt” ilegal: copilului îi este furată copilăria. Pe plan spiritual, expunerea copilului la materiale sexuale explicite constituie o „fereastră” prin care năvălesc peste el hoarde ale întunericului, alterându-i și deviindu-i esența. Unde sunt așa-zisele „drepturi” ale copilului pe care ONU le trâmbițează cu atâta zel?

Richard Dawkins consideră că educația religioasă este o formă de abuz exercitat asupra copilului. Această afirmație se potrivește întocmai educației sexuale care începe de la grădiniță. Educația religioasă este viață, este o învățătură care-l înarmează pe copil și deci pe viitorul adult cu adevăratele valori în conformitate cu care a fost creat (deci care sunt normative pentru el) și care țin de esența lui, garantându-i echilibrul lăuntric și umanitatea plenară („viața din belșug”).

Comitetul face de asemenea apel la Sfântul Scaun să ia măsuri active pentru a se asigura  că manualele folosite în școlile catolice nu conțin expresii sau formule streotip care pun în umbră sau pun în inferioritate un anumit sex (gender stereotyping), ceea ce ar putea limita dezvoltarea talentelor și abilităților băieților și fetelor, subminând astfel oportunitățile lor educaționale și de viață (Articolul 28, t. n.).

Cu alte cuvinte, toate manualele școlare trebuie să fie redactate în ceea ce Orwell numește „nouvorbă” – un limbaj politically correct.

Deasupra noastră planează pericolul unui totalitarism fără egal.

(b) [Sfântul Scaun] va aduce amendamente Legii Canonice și legilor Statului Vatican pentru a interzice într-un mod explicit orice formă de pedeapsă corporală a copiilor, inclusiv în familie.

(d) [Sfântul Scaun]  își va folosi autoritatea pentru a promova forme pozitive, non-violente și participative de creștere a copiilor și se va asigura de faptul că Scriptura se va interpreta în așa fel [s. n.], încât să nu se tolereze nicio formă de pedeapsă corporală și această interpretare să fie reflectată în predare și în celelalte activități ale Bisericii și să fie încorporată în orice formă de educație teologică. (Articolul 40, t. n.)

Poate că nu peste mult timp, ni se va impune să modificăm anumite capitole din Sfânta Scriptură, ca să nu supere oamenii care adoptă stiluri de viață deviante, sau, poate că Scriptura va fi declarată literatură intezisă.

Unde sunt libertățile religioase ale majorității? Cine ne impune valorile? Cine ne impune credința? De ce trebuie să cred ceea ce nu cred? Asta ar însemna să-mi anulez esența ființei mele lăuntrice; ar însemna să comit un suicid spiritual. Acel homo cordis absconditus înrădăcinat în Hristos care transcende timpul și spațiul merită toată grija, focalizarea și chiar jertfirea vieții, așa cum au făcut milioane de martiri.

Trist este faptul că cei care se află în Împărăția Fiului Dragostei lui Dumnezeu nu pot comunica cu cei care se află în împărăția întunericului (Col. 1:13). Aceștia pot schimba între ei „complexe sonore”, dar fiecare rămâne în continuare cu conținutul semantic (sensul) propriu – o discuție „de-a surda” (asemenea unui dialog între surzi).

Mai mult, propovăduirea Crucii pentru cei ce sunt pe calea pierzării este o nebunie, dar pentru cei născuți de Sus ea este puterea lui Dumnezeu. Ce diferență de perspectivă!

Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni (1 Cor. 2:14-15).

Omul duhovnicesc înțelege gândirea celui firesc, căci firescul este un stadiu inferior duhovnicescului. Fiecare om duhovnicesc a trecut prin stadiul firescului, dar întâlnindu-L pe Hristos a dezbrăcat ce era firesc, îmbrăcându-se cu ce este duhovnicesc. Întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă (1 Cor. 15:46). Omul firesc nu poate urca la gândirea înaltă a omului înnoit prin Duhul, fără să fi avut parte de transformarea lăuntrică făcută de Hristos. De aceea, tot discursul spiritual i se pare un nonsens, un scandal, ceva revoltător. Așa se face că cel firesc îl prigonește pe cel duhovnicesc, în familie, în comunitate sau în societate: Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum (Gal 4:29).

În pofida prigoanei, Nu putem lucra altfel [sau crede altfel], din pricina măreției Lui! (Iov 32:23) Ținem cu tot dinadinsul să rămânem în „înțelepciunea celor neprihăniți” (Lc. 1:17) –, caracteristică unei alte Împărății, care începe de aici, dar se continuă dincolo, pe plaiurile Luminii necreate.

 

[1] Constantin Maximilian, Ștefan M. Milcu, Sylvian Poenaru, Fascinația imposibilului, Bioetica, Ed. EDTIS, București, 1994, p. 117.

[2] Gilles Lipovetsky, Amurgul datoriei, Ed. Babel, București, 1996, p. 110.

[3] Ibidem, p. 109.

[4] Faith and Modernity, Regnum Books International, Oxford, 1994, p. 215-216: Shirley MacLaine, o reprezentantă a mişcării New Age, merge chiar mai departe cu această idee de autocreare: „Este în puterea omului să efectueze orice schimbare în lume, din moment ce lumea exterioară este o reflexie a gândurilor noastre şi gândurile pot fi schimbate. Putem chiar să ne alegem părinţii [pentru o viitoare reîncarnare] sau să ne creăm propria noastră moarte, în timpul unei călătorii astrale. Conştiinţa umană este un computer care trebuie reprogramat, un mecanism complex pe care trebuie să înveţi să-l mânuieşti, pentru a-ţi realiza pe deplin potenţialul, în vederea unei vieţi fericite” (t.n.).

[5] http://apnews.myway.com/article/20120220/D9T13HO02.html

[6] Gene Edward Veith & Christopher L. Stamper, Creștinii într-o lume @ com-ului. Să ne conectăm fără să ne mistuim, Ed. Făclia, Oradea, 2007, p. 151.

[7] Ibidem, p. 153.

[8] George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, Ed. Polirom, Iași, 2002, p. 55.

[9] Ibidem, p. 107.

[10] Ibidem, , p. 269-270.

[11] George Orwell, op. cit., p. 107.

[12] http://www.wnd.com/2007/10/44009/#mGS7TCoL0cjVSBVO.99

[13] Teatru francez contemporan, Editura pentru literatura universală, Bucureşti, 1964, p. 443.

[14] Ibidem, p. 444.

[15] Ibidem…

[16] Teatru francez contemporan…, p. 441.

[17] http://tbinternet.ohchr.org/Treaties/CRC/Shared%20Documents                                                       /VAT/CRC_C_VAT_CO_2_16302_E.pdf

   Paraschiva Pop